Ionut Furtuna a avut un sezon excelent. A castigat titlul cu AS Negri in Liga a 4-a, a devenit vicecampion national la minifotbal si a fost ales cel mai bun jucator din campionatul judetean in urma unui sondaj initiat pe IonutBranzei.ro.
Reporter: In primul rand te felicit pentru titlul obtinut in ultima editie de Liga a 4-a. Am inteles ca AS Negri nu va evolua in cel de-al treilea esalon, desi a castigat barajul de promovare. Ce poti spune despre acest lucru?
Ionut Furtuna: Multumesc, nu sunt eu in masura sa discut despre acest subiect, doar ca imi pare rau ca am muncit un an ca sa ce? Noi baietii cat si antrenorul Costel Solomon ne-am facut treaba, restu’ nu tine de noi!
Reporter: Ce te-a determinat sa te apuci de acest sport?
I.F.: De mic mi-a placut sa ma joc cu mingea, este un sport de echipa in care treci prin multe bucurii dar si dezamagiri, dar te face sa lupti mereu sa devii cat mai bun. Tin sa ii multumesc antrenorului care m-a luat din curtea scolii dom’ profesor Cornel Elisei si m-a invatat abecedarul fotbalului.
Reporter: Ai fost la un pas sa castigi titlul national la minifotbal cu Oz-Er Golden Boys Bacau. Dezamagirea a fost mare si ma intreb daca sponsorul vostru va continua sa sustina aceasta echipa…
I.F.: Pfff! Ceea ce am trait la turneul precedent de la Hunedoara, exceptand faptul ca am pierdut finala, a fost de vis din punctul meu de vedere. Cu siguranta domnul Hobil Aksoy Ozcan (Jan) ne va sustine cum ne-a sustinut si pana acum deoarece este un om de caracter si ii place foarte mult minifotbalul.
Reporter: Vizitatorii acestui site te-au desemnat cel mai bun jucator din Liga a 4-a in sezonul 2012-2013. Daca nu erai nominalizat, pe cine ai fi vazut la final pe primele trei pozitii?
I.F.: Da, le multumesc frumos. Din punctul meu de vedere Sorin Ghius fara doar si poate si cunoscatorii de fotbal de prin judet o pot spune ca este cel mai bun; as mai adauga pe Robert Puscasu si pe Sergiu Matei (care de altfel este un caracter extraodinar si face fotbal din placere fara a avea o singura ora de fotbal facuta).
Reporter: Tii cu vreo echipa din tara sau strainatate?
I.F.: Simpatizez o echipa frumoasa din Romania, Rapid Bucuresti si imi place FC Barcelona ca stil de joc.
Reporter: Cum ai caracteriza fotbalul bacauan intr-un singur cuvant?
I.F.: Ma abtin! 🙂
Reporter: Care a fost fundasul sau portarul care ti-a creat cele mai mari probleme in ultima editie de Liga a 4-a?
I.F.: Fara a fi modest nu am avut probleme de genul, nea Costel e singurul fundas (fiind si antrenorul meu din anul precedent) care mi-a creat unele “probleme” sa fiu si putin ironic!
Reporter: Ai vreun model dintre jucatorii celebri, fie ca este vorba de fotbalul intern sau international?
I.F.: Sunt multi fotbalisti foarte buni cu diferite stiluri de joc, toata planeta isi doreste sa fie ca Messi, insa modelul meu in viata sper sa fiu eu.
Reporter: Cum va arata viitorul tau? Vei continua sa joci in Liga a 4-a?
I.F.: Momentan nu stiu, ca orice jucator imi doresc sa joc cat mai sus. Voi vedea in urmatoarele zile unde voi activa in sezonul viitor.
Profil: Ionut Furtuna
Post: mijlocas ofensiv, atacant
Echipa actuala: liber de contract
A inceput sa practice fotbalul la varsta de 9 ani. A jucat pentru: FCM Bacau, Pambac Bacau, FCM Onesti si AS Negri
Data nasterii: 21 februarie 1991, Bacau
Inaltime: 1.85 m
Greutate: 76 kg